În episodul 0 v-am povestit planul bunicilor mei pentru a mă trata de suferința pierderii lui Miki. S-au hotărât să îmi caute o pisică mică și ținând cont că era luna octombrie și majoritatea puilor din acel an erau cam mărișori, planul lor era cam greu de îndeplinit.
Era o zi ploioasă de octombrie, urată de nu-ți venea să ieși din casă. Anul 2010. Tocmai îmi murise motanul meu iubit, Miki. Doamne cât l-am mai iubit pe motanul ăsta! Un cotoi vărgat, isteț cum nu credeam că poate fi o pisică. Din păcate era un adevărat Casanova, un Don Juan care obișnuia să ia masa cu ce găsea prin tomberon. Deși avea numai delicatese acasă, prefera preparatele putrezite găsite de el.
Știu că am cam tras chiulul în ultimul timp și nu prea am mai scris, dar pur și simplu nu am avut suficient timp să mă adun și să pun într-un articol tot ce aveam în cap.
La început de septembrie, cam într-o zi de marți înnorată, m-am hotărât că vreau la mare. De fapt soțul meu s-a hotărât, dar a fost gând în gând cu mine. Zis și făcut, am căutat repede o cazare și am stabilit că vineri după programul de muncă să plecăm direct spre Eforie Nord.