Browsing Tag

cornel ilie

Carte la minut

Episodul09. Déjà-Vu.25 de ani de Vunk – Cornel Ilie

January 25, 2020
vunk
Reading Time: 1 minute

Cartea Déjà-Vu, scrisă de Cornel Ilie am primit-o de la editura Curtea Veche, în vederea susținerii proiectului Carte la minut. Deși ascult melodiile celor de la Vunk, am avut mereu altceva de citit și a stat vreo lună în bibliotecă până să o încep. Este o carte absolut fantastică! Evident, pe Goodreads i-am dat 5 steluțe din 5. Am citit-o într-o perioadă când chiar aveam nevoie de puterea ei :).

Despre ce este vorba în această carte?

Pe scurt, aceasta este povestea trupei Vunk, dar și a membrilor ei. Istoria începe cu frumoasa copilărie, descoperim cum s-au cunoscut membrii trupei, cum s-au dezvoltat, asistăm la certurile dintre ei, la momentele de cumpănă, aflăm cum au găsit soluții să iasă din probleme, le suntem alături în adolescență, tinerețe și maturitate. Pe lângă experiențele personale mi-a plăcut că am aflat o mulțime de lucruri legate despre industria muzicală, despre concerte, show-uri, clipuri video și înregistrări. Niciodată nu m-am gândit cât de greu este să organizezi un concert fain!

De ce ar trebui să o citești?

Este musai să citești această carte pentru că atunci când o termini, te face să te simți invincibil! Ambiția, pasiunea și puterea celor din carte se transmite absolut perfect la noi, cititorii. Eu am citit-o într-o perioada în care mă simțeam copleșită de muncă, dar după ce citeam câteva pagini din ea, îmi spuneam “F**k it, pot s-o fac!”. Nimic nu devenea imposibil, de nerezolvat, simțeam că pot face orice, că trebuie doar să mă ridic și să merg mai departe. A fost bărcuța mea de salvare, care m-a scos dintr-o săptămână nebună :). Și m-a scos cu nota 10 :)).

De unde o poți cumpăra?

Cartea Déjà-Vu.25 de ani de Vunk, scrisă de Cornel Ilie este de la Editura Curtea Veche și o puteți comanda de pe site-ul editurii sau de pe Libris.

For more cool stuff follow me on facebook and instagram.