Dupa aproape un an si jumatate, in sfarsit am ajuns si noi la Ateneu (la piesa Farmazonul din Harlau)! Damn, cat de rau mi-a lipsit. Inainte de pandemie mergeam aproape la toate spectacolele, nu trecea nici o saptamana fara sa mergem la teatru. Urmaream programul sa vad daca au aparut piese noi, mergeam sa revad piesele favorite. Dar apoi a venit pandemia si..mda, stim cu totii ce s-a intamplat. Daaar, acum Ateneul s-a redeschis! La jumatate din capacitate, ce-i drept, dar e bine si asa. Actorii au revenit pe scena cu forte noi, cu piese noi.
Eu am fost impreuna cu sotul meu, Calin la piesa Farmazonul din Harlau. Doamne cat mai mai ras!
Un tanar de la Harlau pe nume Pestrit vine la Iasi pentru a o intalni pe domnita care ii va fi sotie (aceasta domnita ii este promisa lui – daca ajunge pana la ora 3; daca depaseste ora 3, risca sa piarda mana fetei). Dar acesta nu este singurul motiv pentru care Pestrit vine la Iasi. Pe langa frumoasa domnita, el doreste sa intre in societatea farmazonilor, un mare vis care pune stapanire pe sufletul lui si il face sa fie capabil de orice pentru a-l indeplini.
Well, domnita de la Iasi are deja un iubit, iubit care nu are de gand sa renunte asa usor la draguta lui. Cand Pestrit (cam slab de inger, dar simpatic saracul) vine la Iasi sa isi intalneasca viitoarea sotie, iubitul domnitei impreuna cu cativa prieteni il intampina si ii joaca o multime de feste. Ei pretind ca fac parte din societatea farmazonilor si ii ofera posibilitatea lui Pestrit sa li se alature. Dar ca sa fie acceptat, trebuie sa treaca prin mai multe probe (feste). Este palmuit, trebuie sa invoce tunetul, intra in contact cu suflete de pe cealalta lume, trebuie sa sara de la o inaltime inimaginabila – toate acestea fiind glume facute de iubitul domnitei impreuna cu prietenii lui.
Aceasta este povestea pe scurt. Va recomand sa mergeti sa o vedeti cand va mai fi jucata pe scena Ateneului, este o comedie fantastica care o sa va binedispuna nespus.
Cat despre actori, ce sa mai spun. Au fost exceptionali. Au fost si actori noi, pe care nu i-am recunoscut, dar care au jucat foarte bine. Ma asteptam sa aiba mai multe emotii, dar s-au descurcat bine.
Aici aveti programul Ateneului: https://www.ateneuiasi.ro si tot de aici puteti cumpara si biletele. Este super simplu, cumparati biletele online si apoi le prezentati pe telefon domnului de la intrare. Easy!
**Pozele au fost preluate de pe pagina de facebook a Ateneului (deoarece eu am uitat complet sa fac poze :D)**
Alte piese de la Ateneu pe care vi le recomand:
Spectacol de teatru „Eram și Era”, regia Ovidiu Ivan
Spectacol de teatru „Emigranții”, regia Cătălin Cucu
Spectacol de teatru “Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea
Spectacol de teatru „Scandal în culise”, regia Daniel Onoae
See you next time!
-Dreamy
Facebook: https://www.facebook.com/DreamSeekLove/
Instagram: http://instagram.com/dreamseeklove/
Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCnO1hmiEnstkPmGhecaOKHg
Blog: http://dreamseeklove.com