Oscar și Tanti Roz – Eric-Emmanuel Schmitt

Oscar și Tanti Roz este o carte subțirică, dar cu un mesaj puternic. Oscar este un băiețel de 10 ani, bolnav de leucemie. Conștient că nu mai are mult de trăit, încearcă să profile cât mai mult de timpul rămas.

Tanti Roz este o asistentă bătrânică, dar cu spiritul tânăr. Îi este mereu alături băiețelului, îi spune povestionare amuzante, îl apropie de Dumnezeu. Într-o zi, știind ca băiatul nu mai are mult până părăsește acest pământ, îi propune un mic joculeț: să trăiasca fiecare zi ca și cum ar dura 10 ani. Apoi să îi povestească lui Dumnezeu cum a făcut față problemelor din acea perioadă. În acest fel Oscar trece prin fiecare perioadă specifică vârstei. Se bucură de adolescența, se îndrăgostește, se căsătorește, se ceartă cu soția, își cunoaște socrii și în cele din urmă își pierde partenera de viața..

Important este ca băiețelul se bucură de fiecare clipă, încearcă să profite de timpul rămas, în cele 10 zile trăiește mai intens decât trăiesc alții în 10 ani..

Această carte este o mică lecție de viață pentru fiecare din noi, o mică alarmă care ne amintește cât de scurtă e viața și cât de puțin ne bucurăm noi de ea. Cu toate că lectură are pasaje amuzante, finalul cărții ne lasă pe gânduri, iar dacă ești o persoană sensibilă îți poate fura o lacrimă..

O recomand tuturor, indiferent de vârstă sau sex, este o lecție foarte bună pentru toți. Mai ales în acest secol, când evenimentele se petrec pe repede-nainte și uneori pur și simplu uităm să trăim cu adevărat, să ne bucuram de micile lucruri din viață..

“Dragă Doamne-Doamne,

Astăzi am fost adolescent, și n-a prea mers bine. Ce grozăvie! Am avut o mulțime de probleme cu prietenii și cu părinții, totul din cauza unor fete. În seara asta, nu-mi pare deloc rău că am împlinit 20 de ani, pentru că mă gândesc că, uf, ce-a fost mai greu a trecu. Pubertatea? Nu, mulțumesc. O dată mi-a ajuns!
Să-ți atrag atenția mai întâi, Doamne-Doamne, că n-ai venit. Azi am dormit puțin, cu toate problemele astea de adolescent, deci în mod normal n-aș fi avut cum să te ratez. Și-apoi, repet, dacă mă prinzi moțăind, zgâlțâie-mă un pic.
Când m-am trezit, Tanti Roz era deja acolo. La micul dejun, mi-a povestit despre luptele ei cu Pieptoasa, o luptătoare belgiană, care înfuleca trei kile de carne crudă pe zi și o stingea cu un butoi de bere; se pare că arma cea mai puternică a Pieptoasei era respirația urât mirositoare, din cauza combinației carne-bere fermentată, care le răpunea din prima pe adversare. Ca s-o învingă, Tanti Roz fusese nevoită să improvizeze o nouă tactică: să-și pună o cagulă stropită cu parfum de lavandă, pentru care a primit porecla de Călăul din Carpentras. Ea zice și-acum că pentru lupte îți trebuie mușchi și-n creier.

– Tu pe cine iubești mai mult și mai mult, Oscar?
– Aici, la spital?
– Da.
– Pe Jumară, pe Einstein, pe Popcorn.
– Și dintre fete?
Întrebarea asta m-a blocat. N-aveam chef să răspund. Dar Tanti Roz aștepta, și în fața unei luptătoare de renume internațional nu prea poți să te prostești mult timp.
– Peggy Albăstrea.

Peggy Albăstrea suferă de boala albastră. Locuiește în penultima cameră din capătul coridorului. Zâmbește frumos, dar nu vorbește aproape deloc. Parc-ar fi o zână care se odihnește puțin în spital. Suferă de o chestie gravă, boala albastră, o problema cu sângele, care ar trebui să ajungă la plamâni și nu ajunge și colorează dintr-odată toată pielea în albăstriu. Așteaptă o operație, ca să devină din nou roz. Eu zic că e păcat, Peggy Albăstrea mi se pare foarte frumoasă așa cum e, albastră. Împrăștie atât de multă lumină și liniște în jur, încât când te-apropii de ea parcă intri într-o biserică. ”

O puteți comanda aici.