Reviews

Doctor Ludovic Bacușca Iași (Alfasan)

February 7, 2019
Reading Time: 3 minutes

Când vine vorba ca una din pisicile mele sa fie bolnavă, intru în panica aproape instant. Dar să o luam cu începutul.Am două pisici, Mița și Ghiocel (da, este albă din cap până în vârful cozii), două fetițe frumoase și agitate. Acum o lună, am observat că Mița a început să strănute și să fie galeșă. Istoricul ei medical este destul de stufos: a răcit de nenumărate ori, probleme cu ficatul, cu stomacul pentru că nu rezista tentației de a mânca flori și lista continuă.

Cel mai rău este când trebuie să alegi un cabinet veterinar și să ai încredere să îți lași animăluțul pe mâinile unui medic. Din păcate, am și antecedente care să mă determine sa prind greu încredere în medici. Acum 8 ani am avut un motan portocaliu, frumos și inteligent. În una din zile a mâncat ceva de pe afară și când a venit în casă a început să vomite. L-am dus la doctor, gândindu-mă la ce e mai rău. L-a consultat, i-a pus o perfuzie cu niște calciu și mi l-a dat acasă. Cică “o să își revină, nu e cine știe ce, o fi mâncat ceva ce nu i-a picat bine la stomac”. L-am luat acasa și l-am ținut în brațe să îi alin durerile. În câteva ore a murit. Acum probabil mă înțelegeți de ce îmi este foarte greu să am încredere în spusele unui doctor.

Bun, să revenim la Mița. Când am văzut că starea i se înrăutățea, strănuta, tușea, voia să vomite și era apatică, am făcut research pe internet să văd părerile altor părinți de pisici, ce cabinet veterinar recomandau ei. După ore întregi de citit pe internet, am ales să merg la doctorul Ludovic Bacușca. Recenziile îi erau bune, salvase multe animăluțe din ghearele morții.

Încă de la primul consult, mi-am dat seama că am făcut o alegere bună. Doctorul este o persoană blândă, care iubește cu adevărat ceea ce face. Fiecare animăluț este special pentru el și îi acorda o atenție sporită. Pe Mița a tratat-o cu blândețe, mereu i-a vorbit frumos și a alintat-o ca să o calmeze, a tratat-o ca și cum ar fi fost a lui.

Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost faptul că are un cabinet dotat cu tot echipamentul necesar astfel încât nu a trebuit să mă deplasez la un alt cabinet pentru raza la plămân sau analizele la sânge. Toate aceste investigații i le-a facut pe loc și rezultatele le-am avut în câteva minute.

Mi-a explicat cu calm toate problemele de sănătate ale pisicii mele, tratamentul și m-a asigurat că totul va fi bine. Și așa a și fost. După 10 zile de tratament, Mița alearga din nou fericită prin casa.

Mă bucur nespus de mult că am ales să merg la doctorul Ludovic Bacușca. Am încredere în acest doctor, în capacitățile sale, în personalul său (toți asistenții săi sunt foarte sufletiști) și știu că orice problemă aș avea cu pisicile mele, el mă va ajuta.

Vă las toate informațiile mai jos, în caz ca veți avea vreodată nevoie.

Cabinetul îl puteți găsi la adresa : Strada Podu de Piatră 5, Iași 700011. Programul este în fiecare zi de la 9 la 18, sâmbăta de la 9 la 14 și duminica închis. Număr de telefon: 0332 107 733.

Facebook: https://www.facebook.com/alfasanvet/

For more cool stuff follow me on facebook and instagram

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Free Stuff June 5, 2019 at 5:36 pm

    Another issue is that video games are typically serious in nature with the main focus on learning rather than fun. Although, we have an entertainment facet to keep children engaged, each and every game is generally designed to develop a specific skill set or programs, such as numbers or science. Thanks for your publication.

  • Reply Onofrei Cristina March 7, 2021 at 1:40 pm

    Bună ziua, suntem de la Botoșani, cu un british de 2 ani. Am mers în clinica veterinara, am vaccinat-o și am fost informați ca la vârsta de 6 luni sa o pregătim de sterilizare.. Totul a decurs normal cu sterilizarea, însă imediat după a rămas cu o alergie, a fost f agitata, mereu se ascundea, era f stresata… Am urmat scheme de tratament, chiar și cu picături de acid hialuronic pt blanita, dexametazona, analize… Însă fără nici un rezultat… O pisicuta din ce în ce mai chinuita, speriata de medici.. Cu un număr de șampoane, tratament… La un moment dat nu mai avea în jurul gatului decât o plaga care sângerat de la atâta scărpinat și am încercat sa ii fac un guler din pansament… Numai sa o salvez… Si fără nici un pic de speranța că își va reveni… Însă din discuții cu alte colege am auzit de o clinica de la Suceava, unde am fost acolo… Si am aflat ca ar fi vb de o boala autoimuna de după sterilizare și sa ii administrez înainte de a fi agitata Nonovulin cate o jumătate de comprimat în decursul a 4 zile… Si apoi câte o jumătate de comprimat la doua zile timp de încă 4 zile… Problema este ca s-a îngrășat f tare, am înțeles ca o sa ajungă sa facă diabet… Si face aceasta reacție la un interval de 3 săptămâni, la nivelul pielii face niște scuame… Care o agita… Nu știu unde sa merg pt a salva aceasta pisicuta, fiind și o companie pt soacra mea rămasă singura… Daca se poate sa fac o programare… Mentionez ca periodic la fiecare 3 luni ii fac și Bravecto, din recomandarea medicului din Suceava… Cu drag aștept un răspuns de la dumneavoastră! ????

    • Reply admin April 1, 2021 at 1:23 pm

      Buna Cristina,

      Imi pare tare rau pentru pisicuta ta 🙁 iti recomand sa suni la Dr Bacusca din Iasi, persoana mentionata in articol, eu si in prezent merg la el cu ambele pisici. Poti sa ii dai un telefon, sa ii explici situatia, sa ii faci o programare, in cazul meu mereu a facut minuni.

      Multa sanatate pisicii 🙁

    Leave a Reply