Diary

10 lucruri pe care te rugăm să nu le faci la cinema

April 26, 2019
cinema
Reading Time: 3 minutes

Săptămâna trecută am fost la premiera filmului de la Marvel – End Game. Nebunie mare, entuziasm maxim, sunt un adevărat fan Marvel. Poveștile eroilor îmi sunt în sânge, trăiesc alături de ei în fiecare film deci era imposibil să ratez această premieră.

Nu o să povestesc nimic despre film, deci puteți citi liniștiți – nu dau spoilere :)). O să vă povestesc ce nu mi-a plăcut. Atitudinea oamenilor din timpul filmului și după ce acesta s-a terminat. Orice persoană care merge la cinema, dar nu numai acolo, ar trebui să respecte câteva reguli de bază, de bun simț, pentru a nu deranja celelalte persoane din sală.

1.Încearcă să ajungi înainte de a începe filmul. Este foarte enervant ca după ce filmul începe, un grup de persoane să intre în sală, să vorbească și să încerce să își găsească locurile bâjbâind prin întuneric. Eventual să aibă locurile pe rândul din fața ta și să îți blocheze vederea pentru câteva secunde prețioase.

2.Nu vorbi în timpul filmului. Vei strica magia momentului și persoanele de lânga tine vor fi cu o ureche la ce vorbești tu și cu una la film. Strici bună starea tuturor.

3.Nu îți verifica telefonul dupa ce filmul a început. Chiar trebuie să vezi cine ți-a dat like pe facebook la ultima postare în timpul filmului, când acțiunea e în toi? Lumina de la telefon îi distrage pe ceilalți de lânga tine.

4.Nu îți lăsa telefonul pe general. Ce poate fi mai iritant decât un telefon pierdut undeva într-o geantă mare, care începe să sune în timpul filmului și nu se mai oprește? Îți zic eu ce poate fi mai enervant – proprietarul să nu îl găsească și să mai sune și a doua oară :)).

5.Dacă ești răcit rămâi acasă. Te înțeleg că ești fan Marvel și vrei să vezi premiera, dar dacă ești răcit și tușești încontinuu nu te vei putea bucura nici tu de film și nici ceilalți, starea ți se va înrăutăți și vei transmite răceala și altora. Rămâi acasa, uită-te pe Netflix, bea un ceai cald și fă-ți rezervare la End Game când te simți mai bine.

6.Nu lovi cu picioarele scaunul din față. Și eu sunt sperioasă de fire și înțeleg că unele scene din filme îți pot face inima să tresară, dar nu este un motiv să lovești constant cu picioarele scaunul din fața ta. Nici sa îți urci picioarele pe el. Tu vei sta comod, dar pentru persoana din fața ta va fi foarte enervant.

7.Nu vorbi la telefon în timpul filmului. Pune-ți telefonul pe silent, anunță persoanele care știi că te vor căuta că începe filmul și dacă totuși te sună cineva în timpul filmului, trimite-i un mesaj că nu poți vorbi. Nu este plăcut să ascultăm toți cum îi explici colegei de la serviciu ce a zis șefu în timp ce eroii din Marvel se luptă. Dacă apelul este important, poți oricând să mergi afară să vorbești. Oricine poate avea o urgență. Important este cum o tratezi.

8.Nu da pe jos popcorn. Sunt unele persoane care scapă mai mult popcorn pe jos decât mănâncă. Apoi acele floricele ajung să fie călcate în picioare, pentru că evident, persoana în cauză nu se sinchisește să le strângă. Nu este politicos. Încearcă să mănânci mai atent sau să strângi fiecare floricică scăpată. Valabil și pentru nachos.

9.Nu veni cu 10 sacoșe la film. Reduceri mari la H&M? Sau la CCC? Știm că nu te poți abține, dar lasă pungile la mașină înainte să intri la film. Dacă intri în sală cu bagaj vei sta și tu incomod și ceilalți din jurul tău.

10.Nu lăsa mizerie în urma ta. Ultima și cea mai de preț regulă. Filmul s-a terminat, este târziu, îți este somn și poate te grăbești și la baie. Nu sunt motive suficient de bune să îți lași paharul gol în suport, cutia de la nachos pe scaun sau popcornul neterminat pe jos. Ai puțin bun simț și strânge după tine. Știu că mulți vor spune “pentru asta sunt cei din personal plătiți, să facă curat”. Asta nu înseamnă că ne dă nouă dreptul să ne comportăm ca niște porcușori și să le “dăm de lucru” celor din staff. Haideți să fim oameni :).

Unii poate se vor enerva când vor citi aceste reguli, alții poate vor fi de acord cu ele. Cred că toți trebuie să devenim mai buni, să ne pese mai mult de cei de lânga noi, să ne purtăm așa cum trebuie la cinema, la teatru, la orice eveniment vom participa – numai așa vom dezvolta o societate educată.

Vizionare plăcută! 🙂

For more cool stuff follow me on facebook and instagram. 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply