Aceasta este rețeta de cheesecake (rețetă în care am înlocuit zahărul cu Dulcișor) pe care am făcut-o zilele trecute. Dacă mă urmăriți pe facebook/instagram/youtube probabil știți deja despre ce este vorba. Este o rețetă super simplă ce nu necesită coacere. Să începem!
Ingrediente pentru blat:
unt (un pachet)
biscuiți Oreo (3 pachete)
Ingrediente pentru cremă:
friscă lichidă (o cutie)
mascarpone (2 cutii)
brânză de vaci (150 grame)
Dulcișor – îndulcitor natural (cat doriti, dupa gust)
esență de vanilie (doua lingurite)
Ingrediente pentru topping:
dulceață de mure de la Sweeteria
bănuți de ciocolată albă de la Sweeteria
Pasul 1:
Se scoate crema din biscuitii Oreo si se sfarama. Apoi se adauga untul topit si se formeaza blatul.
Pasul 2:
Începem să facem crema. Se zbate bine bine frișca lichidă cu îndulcitorul natural Dulcișor. Se adaugă treptat mascarpone, brânza de vaci și esența de vanilie. Dacă doriți puteți pune în această cremă și crema din biscuiții Oreo. După ce crema este gata, se adaugă pe blatul din biscuiți.
Pasul 3:
Pe cheesecake se adaugă un strat generos de dulceață de mure și se decorează cu bănuți de ciocolată albă. Pentru topping puteți face orice combinații vă plac. Eu am ales produsele de la Sweeteria pentru a reduce cantitatea de zahăr din acest desert.
Pasul 4:
Desertul se lasă câteva ore la frigider și după este gata pentru a fi servit!
Bon appétit!
Această rețetă este foarte simplă și vă ia maxim 20 de minute să o faceți. Este perfectă când vreți să mâncați ceva dulce dar nu vreți să stați prea mult în bucătărie. De asemenea dacă aveți musafiri puteți să faceți acest cheesecake și sigur îi veți da pe spate. Dacă faceți această rețetă pentru persoane ce suferă de diabet, puteți înlocui biscuiții Oreo cu biscuiți simpli, fără zahăr și desertul poate fi consumat fără probleme. Dulcișorul este un îndulcitor natural, dulceața și bănuții de ciocolată albă de la Sweeteria nu conțin zahăr deci pot fi consumate fără probleme de persoanele ce au diabet.
Links
Video-ul pentru această rețetă îl puteți urmări aici.
Săptămână trecută am primit de la Libris o carte pe care îmi doream de mult să o citesc deoarece am văzut-o de foarte multe ori în online. Este vorba de cartea lui Caroline Kepnes – Tu.
Dacă tot în această perioadă stau numai în casă, citesc mult. Citesc tot ce nu am avut până acum timp să citesc, toate cărțile care mi-au atras atenția dar pe care le lăsam deoparte din lipsă de timp.
În primul rând, cartea “Tu” este primul volum, cel de-al doilea se numește “Corpuri ascunse”. Momentan l-am citit doar pe primul, dar cred că mâine dau o comandă pe Libris și pentru al doilea volum :d.
Cartea se citește ușor, lectura curge lin. Este un thriller care îți captează atenția pentru câteva ore bune. O să vă spun pe scurt despre ce este vorba, ca să nu stric suspansul cărții sau să dau spoilere.
Povestea
Personajul principal este Joe, un tânăr de 30 și ceva de ani care are o problemă: când se îndrăgostește de o fată, devine de-a dreptul maniac. O urmărește peste tot, îi cercetează absolut fiecare aspect al vieții ei, îi verifică toate conversațiile cu toți prietenii, îi verifică telefonul/emailul/rețelele sociale, îi fură din lucruri, devine obsedat de ea. Face cercetări să afle ce reprezintă pentru acea fată “iubitul perfect” și încearcă să devină acel iubit. După ce intră în relație cu fata respectivă, dacă cineva din anturajul ei nu este de acord cu iubirea lor, nu ezită să..îl ucidă.
Înainte să îl ucidă are un ritual ce ne demonstrează din nou că este psihopat, dar o să vă las pe voi să aflați care este acesta. Acum Joe se îndrăgostește de Guinevere Beck.
Cartea lui Ocean Vuong este o carte ce atinge teme delicate precum homosexualitatea, dependența de droguri, analfabetismul, războiul, moartea, dar care sunt abordate cu un stil epistolar care este imposibil să nu îți placă. Lectura urmărește viața lui Little Dog, un imigrant din Vietnam, din copilarie și până la maturitate.
Dragoș Preutescu: Înainte să încep să citesc cartea lui Ocean Vuong, Pe pământ suntem strălucitori o clipă, mi-am permis să îmi imaginez tot felul de povești, încercând să îmi dau seama despre ce a scris autorul în cartea sa. Ce anume ne face să ne dăm seama că în această viață suntem doar o clipă? Era întrebarea ce îmi apărea constant în minte. Și sunt curios să aflu, la ce anume te-ai gândit Diana, atunci când ai citit titlul cărții? Apoi, citind cartea, găseam tot felul de mesaje în poveste care surprind minunat titlul: „să faci o prăjitură în centrul furtunii; să te hrănești pe muchia pericolului”; „ce e o țară, dacă nu o sentință pe viață?”; „la coadă, printre dulciuri și reviste, era și o tavă cu inele care-ți arată starea sufletească”; „amintirea e o alegere” etc. Viața autorului nu a fost una liniștită, chiar fiind surprins de povestea acestuia. Ce ipostază din roman ți-a rămas cel mai mult în minte?
Diana Toderaș: Când am citit titlul cărții m-am gândit că va fi o poveste în care personajul principal a avut un singur moment în care „a strălucit”, în care a adus valoare acestei lumi, o clipă în care s-a simțit cu adevărat împlinit. Multe scene mi-au rămas în minte, lipite de suflet. Mi-a plăcut extrem de mult stilul de scris al autorului, îmbracă fiecare trauma într-o mantie de tandrețe. Contrastul dintre violența scenelor și scrisul fin au contribuit la întipărirea în minte a mai multor scene. Un exemplu ar fi cel în care copilul de 5-6 ani vrea să îi facă o farsă mamei și țâșnește de după ușă și strigă „Bum”. Mama lui se sperie îngrozitor, izbucnește în plâns și își duce mâinile la piept, o frică imensă stăpânindu-i mintea. Naivitatea copilului contrastează foarte tare cu sechelele lăsate de război asupra psihicului mamei lui. Ce părere ai despre relația dintre Little Dog și Ma? Pe mine recunosc că m-a suprins.
Dragoș Preutescu: Este destul de greu să definesc în vreun fel anume relația dintre Little Dog și Ma. Pentru Little Dog este un important remediu terapeutic să încerce să își concilieze trecutul, nu doar cu mama sa, dar cu întreaga familie. De fapt, chiar el spune: „Familia mea, m-am gândit, era un peisaj arctic cufundat în sfârșit în tăcere și placiditate după o noapte sub focul artileriei” (p. 28). Reușita acestor descrieri scurte și minuțioase ale autorului, explorează universurile suferinței și ale nevoilor de a te reașeza pe tărâmul vieții lipsite de tragedii. Am identificat și o temă importantă pe care autorul o descrie: „Istoria memoriei”. Și aici vreau să te întreb, cum poți face o istorie a unei familii care a trecut prin tragedii? Ocean Vuong face și următoarea descriere față de mama sa: „Ești o mamă, Ma. Și ești și un monstru. Dar și eu sunt la fel – de aceea nu îți pot întoarce spatele” (p. 22). Mamă și monstru în același timp. Excelentă disociere și în același, timp de apropiere față de mama sa.
Diana Toderaș: Ma este o mamă bună, dar tragediile prin care a trecut în perioada războiului i-au schingiuit sufletul. Inclusiv istoria familiei este plină de durere, fiecare membru a avut multe lucruri de îndurat. Mă mir cum unii oameni, după ce trec prin experiențe îngrozitoare, mai reușesc să rămână… oameni. Indiferent cât timp trece de la perioada în care o persoană a trecut prin diverse tragedii, nu cred că își mai poate reveni. Cred că doar se transformă într-un alt om, într-un om care învață să trăiască cu amintirile dureroase, cu multe coșmaruri și temeri. Tu ce părere ai? Crezi că un om care a trecut prin anumite experiențe îngrozitoare, își poate reveni din punct de vedere psihic, emoțional?
Dragoș Preutescu: Nu e posibil să avem un răspuns la această întrebare, pentru că fiecare evaluează și înțelege foarte personal o anumită situație, sau o viață de om. Little Dog oscilează între povestea de viață a bunicii sale și cea a mamei. El știe că cele două femei au fost rănite și au suferit. Este exact cum el spune: „[…] simplul fapt de a ști că rana există nu ajută cu nimic la revelarea ei” (p. 69). El știe că cele două femei au răni sufletești imense. Cum poți interpreta o viață de om în care regăsești povești despre război, elicoptere, puști, bătrânețe, suferința din dragoste, culoarea pielii etc.? Mi-a plăcut că Little Dog a încercat să vadă dacă cele două femei sunt fericite. Scena în care acesta le întrebă dacă sunt fericite, este una importantă. Răspunsul îl oferă tot el: „- Da. Sunteți amândouă fericite, am răspuns, fără să știu nimic. Sunteți amândouă fericite, Ma. Da, am repetat”(p. 42). Este nevoie să ai mult curaj să îți întrebi bunica și mama dacă sunt fericite, mai ales când ai tot auzit povești mai puțin frumoase de la ele. Închei cu o altă idee: „Cine se va pierde în povestea pe care ne-o spunem? Cine se va pierde în noi înșine? O poveste, în definitiv, e ca o înghițire. Să deschizi gura, articulând, înseamnă să lași doar oasele, care rămân nespuse”(p. 50).
Diana Toderaș: Și mie mi-a plăcut acea scenă, în care Little Dog a încercat să vadă dacă cele două femei sunt fericite. Pentru ele probabil era suficient să se știe în siguranță, să nu mai aibă frica războiului, să nu le mai pândească moartea de după colț. Nu cred că fericirea exista din punctul lor de vedere. Cred că voiau doar să aibă un loc sigur de dormit, un loc de muncă, să trăiască liniștite. Dar pentru Little Dog siguranța nu era suficientă și este de înțeles, el nu avea atâtea sechele din cauza războiului cum aveau cele două femei, mama și bunica lui. M-a impresionat și povestea de dragoste dintre Little Dog și Trevor. Mi se pare că Little Dog, trăind cu mama și bunica sa, amândouă persoane cu multiple probleme emoționale, s-a îndrăgostit de Trevor, un băiat dezechilibrat, cu un caracter imprevizibil. Cred eu, cu toții tindem să ne îndrăgostim de persoane care „se potrivesc” în trecutul nostru, indiferent că acesta a fost bun sau rău.
Dragoș Preutescu: O dată cu Trevor, Little Dog descoperă alte nuanțe ale vieții. Identificarea cu trecutul mi se pare o adevărată temă a romanelor, mai ales cele contemporane. De multe ori rămânem ancorați în acest trecut și nu știu cât este de bine. Dar moartea lui Trevor încheie și această „identificare cu trecutul”. Îmi place mult acest pasaj, și îl las aici pentru a expune mai bine felul în care Little Dog a trăit această moarte: „În astfel de clipe, când sunt lângă tine, invidiez cuvintele pentru că reușesc ceea ce noi nu vom reuși niciodată – felul în care se pot ele comunica pe de-a-ntregul stând pe loc, prin simpla lor existență. Închipuie-ți că m-aș putea întinde lângă tine și întregul meu corp, fiecare celulă, ar radia un sens clar, unic, nu ar mai fi un scriitor cel care se lipește de tine, ci un cuvânt” (p. 175). Frumoasă suferință în acest pasaj.
Diana Toderaș: Cred că rolul lui Trevor în viața lui Little Dog a fost de a-l ajuta în procesul de vindecare. Așa suntem toți, personaje unii în viețile altora și oricât de diferiți am fi tot reușim să ne salvăm și să ne vindecăm unii pe alții. În acest proces unii sunt personaje episodice, alții rămân pe viață alături de noi. Mi-a plăcut mult această carte, stilul epistolar care te cucerește de la primele pagini și modul în care a reușit să ne transmită toate emoțiile formează un combo bun. Ocean Vuong ne învață să fim mai toleranți, să realizăm că să fii imigrant nu e ușor deloc, pornești din start cu obstacole. Mi-a plăcut și multitudinea de teme pe care autorul le-a atins, teme delicate aș zice eu – homosexualitatea, dependența de droguri, analfabetismul, războiul, moartea; din toate ai câte ceva de învățat.
Istoria mea cu acneea e veche, nu am fost înzestrată de la mama natură cu un ten curat, așa cum sunt alte fete. Am avut mult de lucru cu tenul meu până să ajung să am pielea de acum – și nici acum nu este perfectă.
În adolescență mi-au apărut primele semne de acnee. Pe atunci nu aveam răbdare și când îmi apărea un coș stăteam pe el până îmi iritam tot obrazul. Zona se inflama și după ce reușeam să elimin acel coș, îmi rămânea un semn imens care îmi trecea în câteva luni. Și evident, scăpam de un coș dar îmi apăreau alte două în zonă. Și chinul continua. Cred că știți despre ce vorbesc dacă aveți acest gen de probleme :).
În acea perioadă nu mă machiam (am început să folosesc creionul pentru ochi prin liceu, destul de târziu), dar nici nu îmi îngrijeam tenul. Mă spălam pe față dimineața și seara, cu apă și cam atât.
Când am văzut că fruntea îmi era ca după război, m-am hotărât să îmi fac breton, să ascund privirilor toate acele semne. Știu, a fost cea mai proastă decizie, am creat un mediu și mai bun pentru dezvoltarea bacteriilor și prin urmare pentru înmulțirea coșurilor.
Mă plângeam mamei că nu știu ce să mai fac, mă simțeam complexată de toate acele semne de pe fața mea. Atunci mama a luat decizia să mergem la medicul de familie, să ne îndrume el. Să nu uităm că asta se întâmpla acum muuulți ani. Par eu mică de vârstă, dar nu sunt, am trecut de mult de vârsta adolescenței.
Doctorul de familie, un nene cu intenții bune, mi-a dat tot felul de alifii și de substanțe cu antibiotic, ca să “ucidă” acneea. A reușit să ucidă jumatate din acnee (doar temporar) și întreaga mea piele. Pielea mi-a devenit foarte sensibilă, inclusiv la atingere, am căpătat o roșeață de care am scăpat foarte greu, și afurisita de acnee tot se înmulțea. Acum nici măcar nu mai puteam să mă ating de coșuri, pielea reacționa prea violent.
Acest lucru nu mă afecta doar din punct de vedere fizic, ci și psihic. Și așa eram timidă, dar din cauza acneei am devenit de-a dreptul introvertită, nu voiam să socializez sau să mă alătur grupurilor de oameni. Eram foarte complexată.
Mama a observat acest lucru și a început să vorbească cu alte colege de serviciu, cum să abordeze situația. Și într-o buna zi cu soare, a zis să mergem să vorbim cu fetele de la farmacia Sensiblu. Până atunci nu intrasem niciodată în aceste farmacii, le consideram ridicol de scumpe și credeam că decât să folosesc cremele lor hidratante mai bine folosesc crema de mușețel. Dar mama a zis că fetele de acolo au pregătire în acest domeniu și ne pot ajuta. I-am dat o șansă, voiam neapărat să scap de acnee.
Am mers la farmacia Sensiblu din cartier și o fată ne-a întâmpinat. Ne-a întrebat ce problemă avem și i-am povestit de acnee, dar și de tratamentele anterioare. În urma discuțiilor cu acea fata am aflat că tenul meu este uscat, dar gras în zona T și pielea îmi este foarte sensibilă, deci trebuie să folosesc produse atent alese. Ne-a făcut o schemă pe care o folosesc și în ziua de azi când am probleme cu tenul. Din acel moment ritualul meu de seară și de dimineață, s-a schimbat. Să vă zic întâi cum am scăpat atunci de acea mare problemă.
În primul rand, a trebuit să folosesc o soluție micelară pentru curățarea tenului.
Această soluție o foloseam dimineața și seara. După ce curățam tenul de impurități (o foloseam chiar dacă nu mă machiam), foloseam apa termală.
O pulverizam pe față și o lăsam să se usuce singură. Uneori foloseam și gelul de curățare (înainte de apa termală).
După apa termală, foloseam crema pe care eu o consider magică și pe care am recomandat-o multor prieteni (și da, au scapat și ei de acnee), Effaclar Duo.
Aplicam această cremă doar pe zonele afectate, pentru că usucă puțin pielea. De aceea uneori foloseam și crema hidratantă.
Recunosc, am lăsat o suma mare la Sensiblu, în acea perioadă mi se părea că am dat o mică avere pe o iluzie, nu credeam că voi scapă vreodată de coșuri. Dar m-am ținut de treabă.
Am urmat această schemă mai multe săptămâni la rând și tenul meu se curăța de la o zi la alta, efectele erau vizibile. Eram absolut fascinantă. Ritualul era atât de simplu, față de ce îmi recomandase medicul de familie și efectele erau fantastice! Când am scăpat de coșuri și am rămas cu o mulțime de semne, am început să folosesc o cremă reparatoare.
Încă un lucru pe care l-am schimbat: am avut un prosopel pe care îl foloseam doar eu și doar pentru față. Mama avea grijă să îl spele la cât mai multe grade și să fie schimbat regulat. La fel și cu fețele de pernă ;).
Din acea perioadă nu lipsește niciodată din casa mea produsele de la La Roche-Posay. Și nu, nu este un articol sponsorizat. Pur și simplu ador aceste produse și le folosesc regulat. Am încredere în ele, la mine au avut un efect fantastic și vreau să vă ajut și pe voi. Acneea nu afectează doar tenul, ci zdruncină bine de tot și încrederea în tine. Acum nu mai am toată gama de la ei, folosesc în principal Effaclar Duo și Cicaplast, restul produselor le iau de la alte branduri (o să vă povestesc într-o altă postare ritualul actual de skin care).
După ce mi-am revenit cu tenul, am prins încredere în mine, am devenit sociabilă, am căpătat acele skilluri pe care colegii mei le aveau de mult.
În liceu, când am început să mă machiez, am învățat încă de la început cât de important este să te demachiezi absolut în fiecare seară. Dar și mai mult de atât, cât de important este să nu porți machiaj ieftin sau în exces. Toate aceste lucruri dăunează tenului. În plus, fiecare fată este frumoasă în felul ei, prioritar este să descoperi acea frumusețe în tine, să înveți să te iubești așa cum ești. Dar asta este altă poveste, pentru altă dată :).
Cum spuneam, în liceu am început să mă machiez, dar am purtat mereu un makeup cât mai lejer. Puțin BB Cream, un creion pentru ochi, rimel și o pudră, deoarece înca aveam (și am) tenul destul de gras. Dar regula de bază era ca în fiecare seară să mă demachiez. Din adolescența și până acum, cred că de maxim 10 ori nu m-am demachiat deoarece eram prea obosită și am adormit și îmbrăcată :)). Cu produsele potrivite, nu îți ia mai mult de 10 minute să te demachiezi. Dar contează atât de mult pentru tenul tău acest proces!
Acum v-ați prins cum stă treaba cu produsele, cu ritualurile, dar să știți că mai este un factor important în a avea un ten cât mai frumos: nutriția! Contează să mănânci cât mai sănătos și să bei cât mai multă apă pe zi. Evident că în adolescență nu am respectat nici măcar o zi această regulă :)) dar acum sunt conștientă și responsabilă și încerc să nu uit de acești factori :).
Cam aceasta a fost lupta mea cu doamne Acnee, o luptă pe care nici acum nu am câștigat-o definitiv, pentru că în funcție de vreme, umiditate, etc tot îmi mai apare câte un afurisit de coș :)). V-am lasăt poze cu toate produsele pe care eu le-am folosit (da, toate sunt de la La Roche-Posay, un brand în care am 100% încredere și dacă vreți să mergeți la sigur, vă sfătuiesc să îl alegeți), v-am povestit despre lupta mea, acum aveți toate armele. La război cu voi! ♥
Anul 2019 a fost un an plin, un an cu multe colaborari noi, dar si cu multe consolidari de relatii vechi. Ce imi place cel mai mult este ca fiecare colaborare pe care am avut-o s-a transformat intr-o prietenie. Am intalnit numai oameni frumosi si din toate colaborarile si propunerile, numai una singura am refuzat-o pentru ca nu mi se potrivea. Daca un brand nu mi se potriveste nu pot sa il promovez.
Producatori locali
🍏🍐🍅🥕Am activat mult printre producatorii locali, am incercat mereu sa ii promovez pentru ca doar cu ajutorul lor putem sa avem un stil de viata sanatos. Am incercat sa va aduc mereu in atentia voastra surse sigure de unde puteti cumpara produsele de baza din bucataria voastra, surse mereu testate intai de mine. Personal, incerc sa am o alimentatie cat pot de corecta si de sanatoasa. Gatesc mult, folosesc majoritar produse de la producatori locali, evit fastfood-urile pentru ca mi-am dat seama cat de important este sa ai o alimentatie sanatoasa. De Craciun am facut si o mica editie ‘Recomandare de Craciun’ si in fiecare zi v-am recomandat cate un producator local care sa va ajute sa aveti o masa de Craciun incarcata numai cu produse sanatoase. Voi continua sa promovez producatorii locali deoarece cred foarte mult in ei, in munca lor si in beneficiile pe care pot sa ni le aduca.
Carti, carti si iar carti
📖📚Un alt domeniu pe care am inceput sa il aduc in atentia voastra a fost lectura. Citesc foarte mult, sunt un mic soricel de biblioteca (sotul va poate confirma acest lucru 😂) si m-am gandit ca daca va voi povesti despre lecturile mele, va voi incuraja sa faceti si voi un pas in aceasta directie. Cartile pe care eu le citesc le gasiti pe pagina mea de facebook, pe instagram (https://www.instagram.com/dream.seek.love/) dar si pe youtube (https://www.youtube.com/channel/UCnO1hmiEnstkPmGhecaOKHg). Am creat proiectul ‘Carte la minut’ in care va povestesc pe scurt despre ce este vorba in cartile pe care eu le citesc, sa va faceti o idee daca acea lectura vi se potriveste sau nu. Viata este prea scurta sa cititi cartile nepotrivite pentru voi. In acest domeniu am descoperit multe persoane pasionate de carti, multi cititori, oameni frumosi cu care pot face schimb de idei si de recomandari. Am descoperit carti faine, edituri pregatite sa sustina comunitatea de cititori, oameni implicati si pasionati. Am fost invitata de Dragos-Andrei Preutescu in doua dintre filmarile sale din cadrul proiectului Idei și Efecte, experiente frumoase care m-au ajutat sa scap de emotii la vederea unei camere de filmat. Multumesc editurii Curtea Veche Publishing ca mi-a sustinut proiectul ‘Carte la minut’ fara ezitari dar si editurii Storia Plus pentru volumele interesante pe care mi le-a trimis, tot in vederea sustinerii proiectului meu.
Calatorii, familie, sport si teatru
❤️Pe plan personal, am calatorit mult, mai mult decat am crezut ca pot calatori. Am invatat cum sa aleg destinatiile, cazarea si transportul si sa mai vin si cu bani inapoi acasa. Am calatorit mereu cu cel mai bun prieten al meu, sotul meu, am avut parte de multe aventuri si peripetii si am iesit cu bine din toate. M-a sustinut mereu in toate nebuniile mele, a renovat casa de 3 ori si m-a ascultat ore in sir cand nu ma mai opream din vorbit 😁❤️. Am facut sport mult, sala, fizioterapie, dar am incercat si ceva nou: zumba, un sport care mi-a placut la nebunie. La capitolul lucruri noi de incercat/invatat intra si cursul de actorie. Ador teatrul, am crescut aproape de el asa incat acum am pasiunea pentru el in sange. Inclusiv pe blogul meu veti gasi multe articole scrise despre piesele de teatru de la Ateneul Național din Iași. Un alt tel atins a fost recapatarea skill-urilor de cantat la orga din adolescenta. Mi-am cumparat o Yamaha profy and now the sky is the limit.
Social media
📱💻Chiar daca mi-am creat pagina aceasta de facebook in 2017, pana in 2019 am fost more like a shadow. Nu prea am fost activa, sunt genul de persoana care traieste clipa si nu o pozeaza/posteaza pe social media. Dar am realizat ca este o parte importanta din imaginea DreamSeekLove si anul 2019 a fost un an in care am postat mult pe retelele sociale, dar nu numai atat, am participat la multe conferinte, workshop-uri, am citit zeci de articole, carti, am facut chiar si cate un curs specializat pe fiecare retea sociala. Merg pe principiul daca vrei sa faci ceva, fa-o bine. Si rezultatele s-au vazut. Mi-am depasit goal-urile personale setate si micuta mea comunitate devine inchegata si tot mai mare pe saptamana ce trece.
Eco-friendly
🌱🌳De asemenea, in 2019 am realizat cat de important este sa fii friendly cu mediul. Sunt vegetariana, reciclez si caut noi metode sa reduc consumul de plastic. Dar nu am uitat nici de oameni. Am incercat sa ma implic in cat mai multe cauze sociale, sa donez timp, bani, produse – ce mi-am permis in momentele respective. Daca iti ajuti aproapele sigur si tu vei fi ajutat cand vei avea nevoie.
Am facut toate aceste lucruri avand si un job full time, doua pisici de ingrijit, o viata sociala si una familiala 😅 Deci daca vrei, se poate.
Doamne sau domnișoare, fetițe sau chiar mogâldețe mici, bărbați sau tineri, toți sunt atrași de o bijuterie frumoasă. Gama e largă, bijuterii finuțe, pentru mâini micuțe, sau opulente pentru o încheietură de bărbat, colorate sau cu multe detalii atent lucrate, elegante și sofisticate, toate sunt deosebite în ochii purtătorului.
Jewelry has the power to be this one little thing that can make you feel unique.
Jenny Kwon
Bijuteriile poartă o poveste, sunt legate printr-un fir invizibil de un moment din trecut, de un eveniment sau de o persoană. Leagă suflete și destine, magia prinzând aripi în momentul în care sunt purtate.
Every piece of jewelry tells a story.
Gem Hunt
Inelul de logodnă, ce ține strâns în brațe inelarul mâinii mele stângi, îmi amintește de momentul în care soțul meu s-a așezat în genunchi și mi-a pus întrebarea magică, dacă vreau să ne trăim tot restul vieții unul în compania celuilalt. Acea privire din ochii lui, zâmbetul și trandafirul din obraji, vocea emoționată și ușor bâlbâită, toate aceste detalii mi-au rămas atât de vii în minte!
Verigheta care ne-a unit destinele în fața lui Dumnezeu, care ne-a făcut sfantă legătura dintre noi, are loc fix deasupra inelului de logodnă.
Lănțișorul de la gât, pe care l-am primit la naștere drept cadou sfințit din partea părinților, simt că mă ferește de orice gând negativ. Părintii mi-au oferit acest dar din dorința de a fi protejată de lucrurile de care ei nu mă pot apăra.
Cercelușii cu fundiță pe care i-am primit în acea zi frumoasă de vară de la nașa mea, chiar înainte de căsătorie, îi port în fiecare zi. Chiar și după 3 ani de când i-am primit încă primesc complimente despre ei.
Nu port multe bijuterii, dar cele pe care le port sunt speciale pentru mine. Ocupă nu doar o parte din corpul meu ci și o parte din suflet.
În curând vine ziua mamei mele, mai exact în doua săptămâni. M-am tot gândit ce să îi iau, ceva nou, să o surprind. Am vrut să îi iau o pereche de cercei handmade, dar mi-am dat seama că în prezent poartă cerceii primiți cadou de la tatăl meu când s-au cunoscut, nu aș vrea să îi înlocuiască.
Apoi m-am gândit să îi iau o brățară din argint cu ametist verde, dar când a purtat mama ultima oară brățări? Nici nu îmi amintesc, dar am reținut că mereu spunea că dacă poartă zorzonele la mână o deranjează când lucrează la calculator.
Am meditat puțin. Care sunt calitățile mamei mele? Este o persoană iubitoare, puternică și devotată familiei, săritoare și mereu gata să ajute pe oricine din jurul ei. Și cel mai important, mama ne-a ținut mereu pe toți uniți, indiferent de probleme, de locul în care ne aflam sau de timp. Iubirea ei depășea granițele temporale și reușea să ne lege între noi cu un fir invizibil de dragoste.
M-am hotărât ce îi voi lua cadou mamei mele: un năsturel mic, de aur, perfect de pus pe lănțișorul de la gât. Pentru că asemeni unui nasture, la fel ține și mama unită familia.
Care este bijuteria ta preferată, care te face să te simți specială, care te leagă de momente importante din viața ta? 🙂
*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019, sponsor Venda Jewelry.
**Fotografiile din articol au fost preluate de pe Unsplash.
Suntem în secolul 21, un secol al vitezei, al tehnologiei, un secol în care toate lucrurile sunt pe repede-înainte, în care totul este automatizat atât de bine încât nu reușim să ne imaginăm cum era viața înainte de tehnologie.
Zilele trecute bunicii mei din Bacău au început renovarea casei bătrânești. Locuința era într-o stare destul de precară și s-au gândit că acum este momentul potrivit să o întărească, deoarece toți copiii lor erau în oraș și îi puteau ajuta. Mi-am luat și eu o săptămână de concediu de la serviciu și m-am dus în Bacău, să le dau o mână de ajutor pe unde pot.
Când am ajuns în curtea casei, am realizat cât de mare era lucrarea de renovare. Zeci de materiale erau stivuite frumos, saci de ciment și glet, țigle metalice, cutii cu gresie și faianță, pavaje pentru spațiul exterior, găleți de var, țevi metalice și multe alte materiale ale căror nume nu îl știu.
O dubă încărcată cu plasă sudată aștepta la poartă să fie descărcată. M-am strecurat pe lânga ea și am mers în casă. Era o agitație fantastică, muncitorii umblau ca albinuțele într-un stup, fiecare cu un task bine stabilit.
Bunicii m-au intampinat, ca de fiecare data, cu multe bunatati. Placinte cu mere, cozonaci, bors de gaina, roșii și ardei iuți direct din grădină, ah ce foame îmi era! M-am asezat la masa intr-un colt de casa cu ei si am inceput sa mananc.
-Bunicule, când ați construit această casă?
-Ah draga mea, această casă am construit-o pentru bunica ta, atunci când ne-am căsătorit. I-am promis un cămin, o casă mare și ea mi-a promis copii frumoși, spune bunicul zâmbind, privind undeva în trecut.
-Ai construit-o tu singur? De unde ai luat materiale, oameni să te ajute?
-Am construit-o împreună cu frații mei, toată lumea a pus umarul la treabă, așa era tradiția. Când un frate se căsătorea, toți ceilalți mergeam și îl ajutam să își construiască o casă pentru noua lui familie. Așa a fost construită și această casă. Inițial am construit doar câteva încăperi, și pe măsură ce se mai năștea un copil, mai adăugam o anexă. Înainte era tare greu să construiești o casă. Se bătea câte un stâlp de lemn în colțurile viitoarei case, stâlpi obținut de cele mai multe ori prin negoț cu vecinii. Mergeai din poartă în poartă și vedeai cine tăia un copac din gospodărie și atunci te ofereai să îi dai găini, ouă, lapte și să îți dea ție lemnul. Bun, să revenim la construcția casei. Între stâlpii de lemn se puneau lețuri de lemn, în set dublu, care trebuia să fie peretele interior și exterior al casei. Spațiul dintre aceste lețuri se umplea cu pământ ud sau lut amestecat cu paie. Combinația era ușor de făcut, “materialele” le aveai chiar sub ochii tăi în curte. După ce se umplea cu lut cu paie, se netezea cu mâna și se băteau cuie și sârmă. După ce totul se usca bine bine, se încărcau pereții cu mortar (nisip+ciment+var). Cine avea spirit creativ, sau cui îi plăcea să aibă o gospodărie îngrijită, punea pe pereți și câte un brâu decorativ din ciment. Pereții de obicei erau colorați în culori vii, mențineau tânăr spiritul familiei. Tavanul era făcut tot din lețuri cu lut cu paie. Podul era lăsat liber și acolo puneam deseori la uscat cereale, nuci sau struguri. Casa la final era acoperită cu șindrilă. Era tare greu să obții materialele… Varul de exemplu îl luăm de la negustorii de prin alte sate. În anumite perioade ale anului veneau cu căruțele și dădeau bulgări mari de var nestins la schimb pe sticle, pene sau găini. Noi luam bulgării de var, săpam o groapă mare în curte și îi puneam acolo cu apa. Așa obțineam varul stins. Când aveam nevoie, luam și foloseam var din acea groapă. Când nu găseam materialele la vecini sau la negustori, mergeam la magazinul mixt al satului numit Cooperativa. Acolo umpleam căruța cu ce ne trebuia și veneam agale înapoi spre casă.
Ochii bunicului priveau undeva în trecut, în timp ce bunica îl tinea de mână pe sub masă și zâmbea ștrengărește. Cât de greu era în trecut să construiești o casă…
-Acum totul e simplu, spune bunicul. Intri pe internet, cum am făcut noi și îți alegi toate materialele dorite. Poți vedea chiar și părerile altor oameni în cazul în care nu ești hotărât ce să iei. Pe vremuri te îndrumau părinții și poate vreun frate mai mare..nu aveai de unde să vezi ce spun sute de oameni despre o tehnică anume.. Știi ce spun cei de la care am luat materialele? “Vindem ieftin!” Și au mare dreptate, am găsit niște prețuri de iți vine să scuipi în sân, așa norocoși am fost. I-am spus și lu’ nea Ionel din deal de oferte, și el vrea să își renoveze bucătăria, tare stă să cadă tavanu peste ei acolo.
-Hai bărbate, lasa-o pe fata asta să mănânce, o amețești cu poveștile tale. Hai mai bine la muncitori să vedem cum se descurcă, nu vreau Doamne ferește să greșească vreo unu și să pună ceva strâmb pe acolo.
Se ridică bunica, îl ia de braț pe bunicul și îl trage dupa ea afară. Eu rămân la masă să îmi termin mâncarea, zâmbind. Ce frumos au îmbătrânit bunicii mei, cum a rămas dragostea lor vie și plină de înțelepciune. Au trecut anii peste ei, dar sufletul le-a rămas în acel timp în care își construiau prima lor căsuță. Mai bine zis, căminul lor.
Dacă ești și tu în procesul de construcție sau renovare al casei, îți dau un sfat: folosește-te de ce ne oferă secolul 21, de tehnologia care ne face viața atât de ușoară, dar nu uita să iubești ca pe vremuri: sincer și pur, ca atunci când tehnologia nu exista.
Love is like the wind, you can’t see it but you can feel it.
Nicholas Sparks, A Walk to Remember
*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019, sponsor Vindem-ieftin.ro.
**Fotografiile din articol au fost preluate de pe SuperBlog și Unsplash.
Un înțelept mi-a zis odată: “Dacă vezi un om mergând pe stradă și vorbind singur, sunt două variante: ori e nebun, ori își construiește o casă”. Pe moment mi s-a părut doar o glumă bună și cam atât. Well, acum înțeleg și esența acelei glumițe.
Pentru că un apartament ni se părea că nu se potrivește stilului nostru de viață, hobby-urilor noastre, eu și soțul meu am hotărât să ne luăm o parcelă de teren, să ne facem căsuța visurilor noastre. Sunt sigură că fiecare om are acest vis, să își construiască o casă mare, cu multe camere, multe spații de depozitare, cu un living imens, perfect pentru petreceri sau pentru mesele în familie, cu acel colț în care bradul de Crăciun să vegheze și cu magnificul șemineu care completează atmosfera. Și noi avem acest vis. Case cu etaj, case cu mansardă, case doar cu parter, atâtea opțiuni, dar atât de puține cunoștințe. În acest articol o să vă povestesc cum am ajuns pe site-ul https://www.aia-proiect.ro/ și cum mi-am construit casa visurilor mele.
Acum vreo două luni, am găsit o parcelă de teren la periferia orașului, într-o zonă înconjurată de pădure, o zonă în care omul nu și-a lăsat amprenta așa puternic. Știam ce vrem, aveam în minte imaginea căsuței în stil californian, cu acoperiș într-o apă, drept, cu un stil modern și tineresc. Ne-am uitat mult pe pinterest, am văzut zeci de modele, atât de exterior cât și de interior. Căutăm pe google case cu etaj și salvăm toate pozele care considerăm noi că ni se potrivesc. Dupa câteva săptămani de research, eram pregătiți să demarăm.
Am căutat un arhitect, ieftin evident, pentru că în acel moment consideram că mai bine salvam banii pentru construcția efectivă. Noi oricum știam ce voiam, știam cum trebuie să arate, câte spații să aibă casa, știam tot. Doi tineri de 25 de ani și-o șchioapă, cu multe vise și idei, dar cu un buget micuț.
Am găsit destul de repede un arhitect care să ne faca proiectul casei visurilor noastre. Într-o după amiază ploioasă de primăvară, ne-am întalnit cu el, pentru a-i explica ce ne dorim. Am mers la el înarmati cu zeci de foi și poze scoase la imprimantă.
Și povestea a început. Pentru parter, aveam nevoie de un living de 40 mp, un dinning room de vreo 20mp, o bucătărie cât livingul, două camere, și o baie. O cămară, o cameră tehnică și încă una pentru unelte. La etaj, spațiile erau și mai mari. Aveam nevoie de un apartament matrimonial format dintr-o cameră de 20mp, dressing, baie, balcon, acestea formând un total cam de 40 și ceva de metri pătrați. Tot la etaj am proiectat două camere pentru viitori copii, o cameră pentru oaspeți, un birou pentru soțul meu și încă două băi. Și asta nu e tot. La mansardă, am pus o cameră și biroul meu, creat pentru hobby-urile mele, cu spații speciale pentru pictură, pentru orgă, etc.
O nimica toată. Ne-a ieșit o casă imensă, cu amprenta la sol de 160 metri pătrați. La etaj, suprafața era și mai mare, deci era o casă cu o formă ciudățică. Arhitectul foarte fericit, a zis că e de acord cu planurile noastre, că va ieși o casă mare și frumoasă. I-am explicat și despre faptul că bugetul nostru nu este extrem de mare, că am avea la dispoziție doar 50.000 de euro. A zis că nu va fi o problemă, că se va rezolva.
Ne-a creat contractul pentru proiectul casei, ni l-a dat acasă, să îl citim de mai multe ori și am stabilit să ne vedem peste o săptămână să i-l aducem semnat și să începem treaba.
Am ieșit din biroul acestuia, afară cerul încă plângea. Un vânt rece nu lasă iarna să plece, o ținea de mânecă. Eram fericită, dar cumva nu era o fericire senină, venită din inimă. Simțeam că ceva nu era în regulă, ceva nu suna bine. Am mers cu soțul meu, la o cafenea cozy, liniștită, ne-am luat câte o prăjitură și o cafea și am început să discutăm despre experiența avută.
Și el simțea că ceva nu este așa cum ar trebui să fie. Arhitectul nu ne-a contrazis nici o secundă, părea foarte fericit că noi am venit cu toate “temele” făcute și el doar le executa. Oare chiar atât de bine ne pricepeam noi? Sau era ceva la mijloc? Ne vom încadra în bugetul pentru construcția casei? Foarte multe întrebări la care nu ne putea răspunde nimeni…
Am hotărât să discutăm și cu nașii de cununie, ei au trecut prin experiența construcției unei case acum vreo 5 ani, deci sigur au mai multe informații ca noi.
Sfaturile nașilor
Peste două zile, am mers la ei cu o pizza mare și cu toate foile noastre, contractul de la arhitect, cu toate visele pregătite pentru a fi spuse.
Am luat de la capat aceeași poveste pe care i-am spus-o și arhitectului, ce ne dorim de la căsuța visurilor noastre, cum ne dorim să fie, le-am povestit despre buget și despre experiența pe care am avut-o la arhitect. Am mărturisit faptul că amândoi simțeam că ceva nu este în regulă, că o piesa din puzzle este așezată invers, dar nu întelegem de ce avem acest feeling.
Nașa zâmbea, nașul la fel.
-Ați făcut foarte bine că ați venit la noi înainte să semnați acel contract, spuse nașul lăsând pizza deoparte. Ați fi făcut o mare greșeală. Să vă explic de ce. Proiectul casei este cel mai important pas pe care îl faceți în construcția unei case. El este prima cărămidă dintr-un turn imens de cărămizi. Dacă proiectul nu este bun, casa visurilor voastre se poate transforma într-o casă de coșmar. Prima greșeală pe care o fac extrem de mulți oameni și pe care eram să o facem și noi, dar la fel ca voi, am primit ajutor în momentul perfect, este că se alege un arhitect după preț. Toți vor un proiect cât mai ieftin, un arhitect ieftin, ca să salveze banii pentru construcție. Păi dacă tu în acel turn de cărămizi, prima cărămida o pui fisurată, ce se va întampla cu turnul tău? Se va dărâma. Arhitectul pe care îl alegeți trebuie să fie un om sincer, o persoană care dorește să vă ajute să vă construiți un vis, nu doar să aibă un proiect în progres. Trebuie să fie onest și să vă ofere sfaturi atunci când ceea ce vă doriți nu este optim, sau nu se încadrează în bugetul pe care îl aveți pentru finalizarea casei. Trebuie să fie implicat și să vă creeze un proiect pentru o casă care va fi exact pentru stilul vostru de viață. Nu întotdeauna ce ne dorim este ceea ce avem nevoie. De aceea, în anumite momente trebuie să intervină arhitectul și să vă ghideze, să vă expună consecințele dorințelor voastre, părtile bune dar și cele mai puțin bune, să fiți pregătiti să locuiți în acea casă.
Începusem să înțeleg din ce în ce mai bine ce lipsea din colaborarea noastră cu arhitectul… Nașul a continuat:
-Acum, eu voi fi sincer cu voi. Proiectul vostru are multe puncte negative, dacă le pot numi așa. Nu sunt expert dar îmi dau seama că acea casă nu se va încadra în bugetul vostru și probabil veți rămâne fără bani în momentul când o veți avea la roșu. Ceea ce înseamnă că o veți termina muult mult mai târziu decât vă doriți, asta în condițiile în care faceți credite la bancă, o situație deloc de dorit. Toate acele camere, nu vă sunt necesare. Sunteți doar voi doi, musafiri aveți destul de rar, copii ați spus că vă doriți doar doi. Pentru ce atâtea camere, atâtea băi? Cât despre birouri/spații pentru hobby-uri, vouă vă place să fiți mereu unul în compania celuilalt, chiar și atunci când vă practicați hobby-urile. Cum credeți ca veți folosi două birouri diferite? Acestea sunt doar câteva probleme pe care le-am observat eu din prima, cunoscându-vă pe voi. Dar un arhitect bun va găsi probabil chiar și mai multe probleme ca mine. Vă dau un sfat: aruncați un ochi pe site-ul celor de la AIA Proiect și discutați cu un proiectant de la ei. Eu am făcut mult research când am construit această casă și la ei am găsit cel mai bun feedback. Stabiliți o întâlnire cu proiectantul, dar nu vă duceți cu zecile de foi la voi, mergeți cu sufletul pregătit și visele la îndemână. Explicați-i arhitectului cum vă doriți să folosiți acea casă, cum vă va completa ea viața. Lăsați-i frâu liber și veți vedea că vă va construi casa perfectă.
Ne-am terminat pizza, destul de gânditori, dar mai liniștiți. Știam ce aveam de făcut. Ziua următoare am sunat la arhitectul găsit de noi, am anulat colaborarea, niciodată nu este frumos să lași un om cu ochii ân soare. Indiferent dacă vei continua sau nu o colaborare, este bine să fii sincer și să anunți ce decizii iei.
E timpul să ne corectăm greșeala
După ce am anulat colaborarea cu primul arhitect, am sunat la cei de la AIA Proiect. Am stabilit o întâlnire în aceeași zi cu un proiectant de la ei și ne-am dus pregătiți să fim mai mult ascultători și mai puțin impulsivi.
I-am spus aceeași poveste pe care am spus-o și primului arhitect, dar acum situația a fost diferită. Domnul P, proiectantul de la AIA Proiect, ne-a ascultat atent dar după ne-a expus părțile negative ale dorințelor noastre. Acea casă, nu s-ar fi încadrat în 50.000 de euro. Era mult prea mare pentru noi, suprafețele fiecărui spațiu erau exagerate. Din această cauză, încălzirea pe timp de iarnă ne-ar fi costat enorm, nu era deloc eficientă din punct de vedere termic. Curățenia unui astfel de spațiu ne-ar fi luat foarte mult timp, ar fi fost o casă greu de îngrijit. Ar fi trebuit să mobilăm camere pe care probabil le-am fi folosit maxim o dată pe an pentru musafiri, camere care trebuiau încălzite indiferent dacă erau locuite sau nu, care trebuiau curățate și care blocau o sumă de bani cu mobila care era în ele. În timp ce ne povestea, arhitectul era senin și devotat planului nostru, puteai obseva foarte ușor că își dorea să ne creeze casa visurilor noastre. Ne-a promis că ne va crea un plan care să ni se potrivească și pe care sa îl discutăm în ședința următoare.
“Yesterday I was clever, so I changed the world. Today I am wise, so I am changing myself.
Rumi
După câteva iterații, în care am primit sfaturi la fiecare pas, am reușit împreună cu arhitectul să obținem planul casei perfecte, o casă eficientă din punct de vedere termic, o casă ușor de curățat, în care fiecare spațiu este folosit. Am primit sfaturi pentru încălzirea casei și am ales un sistem de încălzire în pardoseală. Deoarece am vrut să fim friendly cu natura, arhitectul a propus panouri solare. A avut câte o soluție la fiecare problemă ridicată de noi.
În prezent, proiectul este finalizat și de luna viitoare vom începe săpăturile pentru fundație!
Dacă și voi sunteți în procesul de construcție al unei case, nu repetați greșelile noastre. Nu alegeți un arhitect după preț, deoarece puteți strica un vis frumos. Alegeți un arhitect cu care puteți face o echipă, care vă oferă sinceritate și suport, care vă corectează atunci când nu sunteți pe drumul cel bun.
Money often costs too much.
Spor în construcția propriului vis!
*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019, sponsor AIA Proiect.
**Fotografiile din articol au fost preluate de pe SuperBlog.
***Situatiile prezentate in acest articol sunt reale, mai putin colaborarea mea cu AIA Proiect. O cunostinta a colaborat cu AIA Proiect si eu m-am inspirat din experienta ei pentru acest articol.
În sfârșit am ajuns acasă, după o zi plină de meetings și cu ceva overtime. Cât de fain e sentimentul când pășești dincolo de pragul casei, siguranța pe care ți-o dă căminul tău este mai presus de cuvinte, mai ales când casa este păzită de un set de 6 camere full HD, nici o muscă nu se poate apropia fără ca tu sa știi.
Intru în casă, îmi las geaca la cuier, mângâi motanul care e mult prea ocupat să stea pe roboțelul-aspirator care curață livingul. Ce-i mai place să fie plimbat prin casă de acest roboțel, care săracul muncește zi și noapte ca să aspire și să curețe podeaua, murdarită în principal tot de el by the way!
Arunc o privire către frigider, pe tableta încorporată în acesta. Lăsasem azi dimineață o listă de cumpărături. Acum o vad bifată…hmm am avut un soț tare harnic astăzi.
Așa cum credeam, livingul este plin de tot felul de chestii de gaming. Chiar dacă în mansardă soțul meu și-a amenajat propriul man cave cu ajutorul celor de la Spencer (sala perfectă de jocuri, cu mese, scaune gaming, PC care luminează ca într-o discotecă, mouse, tastatură, mousepad care se întinde pe toate mesele, laptop, accesorii laptop, boxe, monitoare imense și multe alte componente PC) el a insistat să ocupe și livingul. Acum stă în mijlocul camerei și dă din mâini în ritm de arte marțiale, cu ochelarii VR conectati la PlayStation, e tare caraghios. Mă uit câtevă minute la el, după îi cuprind talia cu brațele, precaută, să nu fiu luată drept adversarul din joc și mă duc la bucătărie.
Astăzi este rândul meu să gătesc și nu am nici cea mai mică idee ce să fac de mâncare. “Siri! Please tell me some quick recipes for dinner!”. Foarte prompt, Siri îmi oferă cam 5 rețete care ar trebui să fie rapid și ușor de facut. Telefonul e cam mic, așa că trec pe tabletă, să pot vedea instrucțiunile mai repede și mai clar.
Paste napoletane…hmm usor de facut. Pun pastele la foc, curăț legumele, le tai mărunt și le pun în tigaie, pentru a face sosul. Arunc o privire către sistemul cu ultraviolete în care crește busuiocul să văd dacă am suficient, nu se poate să gătesc paste fără busuioc și văd ca am destule frunzulițe.
Cât mâncarea este pe foc, împart taskurile cu soțul meu: el pregătește mașina de spălat, eu curăț bolurile motanului și litieră. De când avem mașină de spălat smart ne este super ușor să spălăm rufele. Ea detectează câte kilograme de haine am pus la spălat și asistentul vocal ne îndrumă să alegem programul de curățare optim și apoi le usuca.
Cât el sortează hainele și se ocupă de spălarea și uscarea lor, eu merg la litiera pisicii. E mult spus că trebuie să o curăț, pentru că Litter Robot III face cam totul în locul meu. Detectează pisica, cerne grămăjoarele de reziduuri care se formează și le depozitează într-un sertăraș special pe care eu trebuie doar să îl golesc. Hehe, cred că am tras paiul lung, în doar un minut am terminat cu litiera motanului. Merg să ii completez și bolul de mâncare. De când avem bolul pentru bobițe smart, pisica noastră a început să își regleze greutatea. Înainte îi lăsam bobițe la discreție, ea profita și mânca mult. Ajunsese să fie prea rotunjoară. Noroc de medicul veterinar care ne-a recomandat feeder-ul smart. Acesta eliberează la intervale regulate de timp, cantități fixe de mâncare. Tot ce trebuie să fac este să mă asigur că are în compartimentul principal suficiente bobițe.
Bun, am terminat și acest task, soțul a terminat și el de pus hainele la spălat. Punem împreună masa, desfacem o sticlă de vin alb, aprindem vreo două lumânărele pentru atmosferă și ne așezăm la masă.
Deși tehnologia este omniprezentă în viața noastră, acestea sunt momentele în care lăsăm telefoanele pe canapea, închidem televizorul și pur și simplu ne concentrăm atenția unul pe celălalt. Cina este unul din momentele în care ne povestim evenimentele de peste zi, în care ne facem planuri, ne oferim sfaturi, este momentul în care tehnologia nu are loc între noi.
Tehnologia este bună, dacă este folosită corect și la momentul potrivit. Ea nu trebuie să distrugă relațiile dintre oameni, ci să îi ajute atunci când aceștia sunt la distanță. Gadget-urile trebuie să ne ajute să optimizăm treburile din casă pentru a avea mai mult timp pentru noi, pentru socializare, pentru plimbări. Dacă știm cum să ne folosim de tehnologie să ne facem viața mai bună, există doar părți pozitive.
Technology is nothing. What’s important is that you have a faith in people, that they’re basically good and smart, and if you give them tools, they’ll do wonderful things with them.
Steve Jobs
Cu doar un click, Spacer aduce tehnologia la tine acasă. Dacă ești pasionat de gaming precum este și soțul meu, te asigur că cei de la Spacer au tot ce iți trebuie. Laptopuri, PC-uri, accesorii, componente, absolut orice poți găsi la ei.
Dar dacă nu ești pasionat de gaming, nu-i nici o problemă, pe spacer.ro vei găsi multe alte gadget-uri faine care te pot ajuta în hobby-ul tău.
Vrei și tu un smart house? Take a look at spacer.ro.
*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019, sponsor Spacer.
**Fotografiile din articol au fost preluate de pe Pixabay, lcpshop, Kitchenshop și Unsplash.
Totul a început la o terasă mică, din centrul Iașului, pe când mă bucuram de compania celor mai buni prieteni. În curând urma să fie ziua mea și toți mă întrebau ce îmi doresc. Primul răspuns, și cel mai sincer a fost: “Să călătoresc evident!”. Nu luasem în serios întrebarea prietenilor, dar răspunsul a venit din inimă, sunt o călătoare înnăscută. Dragostea pentru călătorie îmi inundă corpul ca un drog pe care vreau să îl încerc iar și iar și iar.
Cu acest răspuns, toată lumea a început să facă brainstorming și să găsească variante, să îmi dăruiască de ziua mea sanșa de a călători. După câteva ore, multe limonade și idei desființate, au ajuns la o concluzie: în acest an, toți cei care vor să îmi sărbătorească ziua vor pune bani și îmi vor dărui un ocol în jurul Pământului. Cum aș putea să refuz o asemenea propunere? ♥ Cadou acceptat! Acum îmi mai rămâne doar să îmi fac itinerariul.
În primul rând, țin să vă anunț că nu voi călători singură. Voi călători cu ea, cu cea mai bună parteneră de călătorie, cea care m-a însoțit în fiecare aventură de când ne-am cunoscut. Am cutreierat munți și văi, am mers prin păduri și prin locuri neatinse de mult de om. V-o prezint pee… Mița! E pisica tomberoneză, salvată într-o zi urată de toamnă, acum 8 ani. S-a atașat de mine și eu de ea într-un mod care sfidează chiar și legăturile umane. Pentru mine nu este doar o pisică, este o adevărată parteneră. Parteneră pe care nu am de gând să o las acasă tocmai acum, în aventura vieții mele.
Să începem pregătirile! Prietena mea, cea care se ocupă de strânsul banilor, m-a anunțat că s-a adunat o sumă tare frumușică, care mă va ajuta să am parte de multe experiențe faine. Când călătoresc, îmi place să fiu safe. Siguranța este pe primul loc pentru mine. Știu ce îmi doresc să vizitez, unde doresc să ajung, dar nu vreau să am responsabilitatea alegerii unui loc de cazare, combinații de diferite mijloace de transport pentru transferul de la avion la hotel și nici să rămân în miez de noapte, prin vreun oraș necunoscut, fără un loc de dormit. Toate aceste griji îmi ocupă mult timp, timp pe care vreau să îl folosesc să mă bucur de călătorie, de oameni, de experiențe.
De aceea m-am hotărât să apelez la Christian Tour, una dintre cele mai populare agenții de turism din România, dar și agenția mea de suflet. Știu că mă pot baza întotdeauna pe ei că mă vor păstra în siguranță pe mine și pe Mița, așa cum au făcut-o de nenumărate ori. Ați auzit de acele circuite exotice Christian Tour ? Anul trecut am fost în India, cu cei de la Christian Tour și a fost o experiență pe cinste! A fost și prima oară când mi-am făcut curaj să aleg un circuit exotic și nu clasicele circuite culturale Christian Tour și nu regret nici o secundă. Well, acum nu voi alege doar un circuit, ci mai multe.
“Live life with no excuses, travel with no regret” – Oscar Wilde
So, facem un To Do list, să fim organizați și să nu pierdem nimic din vedere:
Bagaje Tode (eu)
Bagaje Mița
De ales țările pe care vreau să le vizitez
Research atracții turistice
Research delicii culinare de testat
Research activități outdoor de încercat
Bagaje Tode
Pentru că vreau să călătorim ușor, voi folosi doar un ghiozdan mai mare, în care îmi voi pune toate hainele necesare călătoriei. O să mi le spăl la hotel, când va fi cazul, dar îmi va fi mai ușor decât să am un troller imens sau zeci de genți. O să îmi pun în bagaj o pereche de pantaloni, o rochiță pentru locuri cu un dress code, o pereche de săndăluțe, 4 tricouri, o bluză și lenjerie intimă. De asemenea nu voi uita de încărcător pentru telefon, aparatul foto, baterie externă, o hartă și Kindle-ul fără de care nu pot călători.
Bagaje Mița
Bagajul pisicii va fi destul de minimal. Pentru ea am o geantă cu lateralele transparente în care îi voi pune o păturică. În buzunarul lateral îi voi pune o farfuriuță pentru mâncare, vreo 5 pliculețe de hrană umedă, și 200 de grame de bobițe. Restul de mâncare îl vom cumpăra de pe drum. Pașaport are, ca orice pisică responsabilă, și e la zi cu injecțiile.
Start! 🇷🇴
Deschid google maps și încep să străbat lumea cu privirea. Punctul de plecare, România.
via GIPHY
Grecia 🇬🇷
Prima destinație: Grecia. Îmi doresc să revăd această țară mediteraneană (chiar dacă o vizitez în fiecare an, niciodată nu mă pot sătura de ea), cu oamenii ei mereu veseli, cu tavernele deschise până în zorii zilei. Îmi e dor să gust din stilul lor de viață, să înot în acea mare limpede din jurul insulei Rhodos. Legenda spune că insula Rhodos a luat naștere din iubirea dintre regele Soarelui (Helios) și nimfa Roda. Este o insulă scăldată mai mereu în soare, iubită atât de zei cât și de oameni. Îmi doresc tare mult să vizitez una din cele șapte minuni ale lumii, Colosul din Rhodos. Un goal al meu este să văd toate minunile lumii și acum este ocazia perfectă să bifez una din ele.
Și pentru prima oară, voi încerca caracatiță la grătar. Am fost de multe ori în Grecia, de multe ori au încercat prietenii să mă convingă să gust, dar nu au reușit. Acum voi încerca din proprie inițiativă! Îi voi da și lui Mița, sunt tare curioasă dacă o tentează caracatița la grătar.
Dacă marea nu este agitată, o să fac și o sesiune de scuba diving. Până în prezent am făcut doar snorkeling și mă declar îndrăgostită iremediabil de lumea subacvatică ♥.
Egipt 🇪🇬
Next. Urmatoarea țară pe care îmi doresc să o vizitez este Egiptul. Really, cine nu și-ar dori să viziteze marele Egipt, cu piramidele lui uimitoare, cu misterul și aerul vechi încărcat de istorie ?
În Egipt vreau să vizitez Coloșii lui Memnon. Îmi place istoria și legenda din spatele acestor statui masive. Statuile îl reprezintă pe faraonul Amenhotep al III-lea, un faraon ce a condus Egiptul cam acum 3.400 de ani în urmă, iar Memnon a fost regele Etiopiei, un adevărat erou în războiul troian, dar care din păcate a fost ucis de Ahile. Istoria o știu, acum îmi doresc să fiu în fața acestor coloși.
Când voi ajunge acolo voi face și o plimbare cu balonul cu aer cald, o experiență pe care mi-o doresc de mult dar pe care încă nu am bifat-o pe lista mea. Cât de plăcut va fi să văd acea întindere de nisip auriu de la înălțime!
Și pentru că ador prăjiturile, voi încerca și prăjitura egiptenilor numită Basbousa, o prăjitură făcută cu griș, lapte, unt, cocos, migdale și muultă dragoste.
Cât despre Mița, cred că va fi în al 9-lea cer când va vedea cât de mult nisip are la dispoziție – cea mai mare litieră pe care a văzut-o vreodată!
Thailanda 🇹🇭
Următoarea oprire va fi în Thailanda. Am văzut mai demult un documentar pe Discovery despre familia de elefanți din această țară. Ei sunt simbolul țării și dacă vei vorbi vreodată cu un thailandez și îl vei întreba ce părere are despre elefanți, îți va răspunde fără să stea pe gânduri: “Îi iubesc!”. Trebuie să cunosc și această țară!
Știți ce vreau să încerc în Thailanda? Să merg cu bicicleta prin copaci! Nu glumesc, chiar este această activitate în unul din parcurile lor de aventură.
Japonia 🇯🇵
O altă țară care este pusă pe wishlist-ul meu este Japonia. Știm cu toții că această țară, Țara Soarelui Răsare, organizează multe evenimente cu renume în toată lumea, cum ar fi festivalul cireșilor înfloriți. Cultura japoneză este echilibrul perfect între spirit și credință și multe din cărțile scrise de autori japonezi mi-au marcat existența. Japonia are atât de multe de oferit încât nu pot decât să o adaug în itinerariul meu.
Unul din ingredientele principale din bucătăria japoneză este peștele. Vă imaginați cât de încântată va fi Mița? Au atât de multe delicatese culinare necunoscute de mine, încât abia aștept să testez cât mai multe din ele. Ramen, tonkatsu, natto și prăjiturile mochi, presimt că voi pune pe mine un kilogram sau două în plus.
Cred că o să stau câteva zile în această țară, îmi doresc tare mult să ajung să vizitez pădurea de bambus Arashiyama, de lângă Kyoto, o bijuterie de culoarea smaraldului dar și templul Kiyomizu-dera, numit și templul Apei Pure, dedicat zeiței Kannon. Acest templu din lemn ocupă jumătate dintr-un deal și are veranda chiar deasupra orașului, deci priveliștea trebuie să fie superbă.
Cuba 🇨🇺
Next station: Cuba! Când spun Cuba mă gândesc la clădiri vechi, piețe spectaculoase, străzi înguste și pline de culoare, totul în ritm de samba. Mă gândesc la Havana un nucleu ce îmbină istoria, cultura și arhitectura. Sunt tare curioasă cum va fi și în realitate!
Italia 🇮🇹
Ultima țară pe care o voi vizita înainte să mă întorc în România, va fi Italia. Am locuit o perioadă în Italia, mai exact în Bergamo, lângă Milano. Mă leagă atât de multe amintiri de această țară, atât de multe experiențe, o parte din mine a rămas acolo când am luat decizia să mă întorc în România. Dar, așa cum am zis de multe ori, sângele de românaș îmi curge prin vene și nu mă lasă să mă despart de țărișoara mea!
Fiind ultima țara de pe listă, nu îmi voi programa nimic de vizitat. Tot ce îmi doresc este să mă plimb pe străzile din Milano, să lenevesc pe o bancă la soare, să mănânc înghețată de la CiocolatItaliano și la prânz să mă răsfăț cu o porție imensă de paste bolognese sau poate cu niște pizza quatro formaggi.
Finish! 🇷🇴
Last station:Romania, my love!
Acum că am toate detaliile puse pe foaie, tot ce trebuie să fac este să îmi revendic minunatul cadou și să merg la Christian Tour, să le povestesc ce îmi doresc să vizitez, ce visez să fac. De restul se vor ocupa ei, ca întotdeauna :).
“The most beautiful in the world is, of course, the world itself.” – Wallace Stevens
*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019, sponsor Christian Tour.
**Fotografiile din articol au fost preluate de pe Christian Tour, Pixabay si Unsplash.
