Lifestyle

Biaro te scoate din criza vestimentară

September 15, 2019
biaro

Niciodată nu mi-a plăcut să merg la shopping. Detest sa pierd timpul învărtindu-ma prin magazine, să iau fiecare raft în parte pentru a găsi tricoul potrivit. Mall-urile nu mai sunt doar pentru shopping, mulți se întâlnesc acolo doar pentru că ei cred ca e cool. Preferă să se plimbe prin mall in loc să iasă într-un parc. De aceea, într-o sesiune de shopping ai toate șansele să găsești exemplare cu boticuri țuguiate înghesuite în haine mult prea mici pentru ele, exemplare ofuscate care vor doar să își facă un selfie într-o cabină de probă, care întorc pe dos toate rafturile, că să vadă ce mai e nou, dar fără a cumpăra ceva.

De obicei intru în magazine dacă sunt la serviciu și am un accident (mi s-au dezlipit papucii, mi-am agățat pantalonii etc) și cumpăr ceva rapid. Nu stau niciodată mai mult de 15-20 de minute, sunt pe principiul iau și ies.

Dar chiar dacă nu îmi place să mă învârt prin magazine, îmi place să mă îmbrac cu hainele care mă avantajează, să asortez culorile și texturile (deh, sunt designer, defect profesional). La serviciu avem un dress code care impune o ținută elegantă – casual, care nu e chiar ceea ce porți în timpul liber.

Online shopping

Cum mă descurc cu toate aceste probleme? Simplu! Magazinele online! Salvează timp, neuroni și chiar bani. Acum vreo lună am descoperit un magazin online care este fix pe stilul meu – Biaro.ro.

Ce îmi place la acest magazin este că pot găsi haine pentru toate ocaziile, toate sunt calitative și livrarea este super rapidă.

Ai fost invitată la o petrecere care are loc săptămâna viitoare și nu știi cu ce sa te îmbraci? Nu e nici o problema, Biaro.ro oferă o selecție de rochii perfecte pentru acest tip de eveniment, indiferent că e o petrecere în aer liber sau o petrecere într-un local elegant.

Trebuie să participi la o conferință? Este foarte ușor să asortezi una din bluzitele de pe Biaro.ro cu o pereche de pantaloni negri și tocuri. Este o ținută comodă și ușor de asortat cu multe accesorii, ideală pentru orice conferință.

Așa cum v-am mai spus, firma la care lucrez are un dress codecasual/elegant. Pentru mine, înainte de toate contează să am o imbracăminte comodă, în care să mă simt bine. Niciodată nu o sa îmi iau o pereche de tocuri de 15 cm, doar de dragul de a arata bine și să fiu în chinuri întreaga zi. Dar pe Biaro.ro mi-a fost foarte ușor să găsesc cămășuțe frumoase, elegante, care se potrivesc stilului meu vestimentar dar și regulilor companiei.

În timpul meu liber, de cele mai multe ori aleg să mă îmbrac cu un hanorac sau bluză, jeanși și adidași. Gradul de comfort ridicat până la cer.

Biaro.ro este un magazin online ce are în spate o echipă tânără, optimistă și plină de entuziasm, pentru care moda nu are limite. Este deschis destul de recent și pentru că nici un startup nu este ușor, momentan livrările se fac doar în România prin intermediul firmei de curierat cu care colaborează, Fan Courier. Plata se face ramburs, la primirea coletului. Produsele provin din import, din materiale de cea mai bună calitate, fiind atent selecționate. Biaro este doar distribuitorul care ne ajută pe noi să intrăm în posesia pieselor vestimentare.

Pe site-ul lor, Biaro.ro, poți găsi piese basic, versatile, la prețuri accesibile, să poată fi achiziționate de un public cât mai mare :). Colecțiile lor includ toate stilurile, așa că nu vei avea probleme în a găsi itemul potrivit. La fiecare produs sunt specificate dimensiunile, so, nu ai cum să o dai în bară cu mărimea.

Procesul este foarte simplu: intri pe Biaro.ro, îți pui în coș articolele vestimentare dorite, finalizezi comanda și în doar 24 de ore poți să probezi ce ți-ai comandat.

Pagina lor de facebook este: https://www.facebook.com/biarofashion/ , iar pe instagram îi puteți găsi cu numele @fashionbiaro

Spor la shopping zic!

For more cool stuff follow me on facebook and instagram. 

You Might Also Like