Într-o lume în care oamenii sunt mereu în viteză, totul este industrializat, cantitatea câștigă în fața calității, într-o lume în care tehnologia a luat locul discuțiilor face-to-face la o cană de ceai, m-am hotărât să încetinesc ritmul. Să deschid ochii, să caut poveștile frumoase din lume, să învăț, să “fur” de la fiecare persoana câte o lecție care să mă ajute să evoluez.
Acum ceva timp a fost ziua unei colege și așa cum e ‘tradiția’, a adus bomboane la serviciu. Dar nu Milka sau Merci cum se aduce de obicei. A adus praline Dulcia. Cutia nu era foarte deosebită, dar când am gustat prima pralina…Holly Molly. A depășit toate experiențele mele anterioare. Nu părea să fie o pralină făcută la viteză, într-o fabrică care face sute de cutii pe zi. Nu părea o pralină ‘industrială’. Avea un echilibru perfect. Ți se topea pe limbă și un gust ușor picant te pișca la final. Intuiția îmi spunea că aceste dulciuri au în spate o poveste frumoasă.
Și așa mă împinge de la spate intuiția asta a mea să caut poveștile din lume. Mă poartă pe drumuri, mă călăuzește spre oamenii potriviți. Mi-am ascultat intuiția și de această dată. Și am făcut bine, ea știe mai multe ca mine. Niciodată nu m-a dezamăgit până acum.
Într-un weekend însorit, la final de primavară, pașii m-au condus către locul unde se întampla magia pralinelor.
Așa l-am întâlnit pe Cătălin Moraru. Puțin rezervat la început, dar după ce am descoperit multiple puncte comune, s-a dovedit a fi un adevărat povestitor.
Punctele comune m-au uimit chiar și pe mine (v-am zis eu că lucrează bine Karma asta a mea, știe ce face). Suntem amandoi foști practicanți de arte marțiale. Bonus: cu același mare maestru la rădăcinile stilului practicat (maestrul Fidele). Amandoi lucrăm în IT. Avem colaboratori comuni. Chiar în momentul discuției, eu mă pregăteam pentru festivalul Hangariada, organizat de băieții de la Teo’s Cafe și Cătălin era în discuții tot cu ei, tot pentru Hangariada, pentru câteva rețete speciale. Una din firmele de IT pentru care pregătește bunătăți este una din fostele firme pentru care am lucrat și eu. Unul din foștii mei șefi, de la o altă companie de IT, este prietenul lui Cătălin. Și marea coincidență: în viitor, când îmi voi termina de construit căsuța visurilor mele, vom fi vecini! Ce spuneți de asta? Două persoane total necunoscute, cu atâtea puncte în comun. Se pricepe Karma să mă conducă, așa-i?
Așa cum am zis și mai sus, Cătălin Moraru este un povestitor înnăscut. Am discutat mult, am sărit de la un subiect la altul, am mers în trecut și în viitor. Am aflat cum se îmbină IT-ul cu arta de a face praline. Cu managementul în sânge, ambițios și descurcăreț, Cătălin Moraru se ocupă cu distribuția de hardware. Acest domeniu îi ocupă o parte din timp, cealaltă parte fiindu-i ocupată de o altă pasiune.
Ambition is the path to success. Persistence is the vehicle you arrive in.
Bill Bradley
Cu talentul curgându-i prin vene, el crează pralinele Dulcia. Pralină cu pralină, totul este făcut manual și personal, de el și soția lui, Adriana. Dar startul l-a dat fiica lor, Cătălina.
Totul începe cu numele și Cătălina a avut ideea frumoasă să aleagă limba latină, limba iubirii – “Dulcia” tradus din latină în română înseamnă “Dulce“.
Rețeta pralinelor are o istorie lungă, începută acum mult timp, înainte să fiu eu născută – în anul 1987. Povestea a început cu multă muncă, cu sacrificii, cu transpirații și zile fără pauză de odihnă. Cu perseverență, perioade grele și obstacole mari. Cu persoane a căror țel era să îngreuneze situația și mai mult. Nu a fost de la început lapte și miere, a fost ca și procesul de călire a unei săbii făcute din oțel: oțelul se încinge foarte foarte bine, se bate cu putere, se îndoaie și se pliază și abia apoi este băgat în apă rece, pentru a-și atinge potențialul maxim de duritate și eficiență.
Îmi place să asemăn această poveste cu un iceberg: noi oamenii, vedem doar vârful ce se înalță semeț către cer, dar numai persoana ce muncește știe ce se află în străfundul apei – muncă multă, sacrificii, riscuri asumate, eșecuri și perseverență.
Știu ce veți zice, dacă are succes, de ce nu angajează personal să onoreze și mai multe comenzi. Sau de ce nu automatizează procesul cu câțiva roboței, să crească profitul. Well, nu dorește acest lucru tocmai datorită faptului că este conștient cât de mult se face rabat la calitate în profida cantității în piața alimentară (și nu numai). Are valori morale strong și dorește să ofere oamenilor cantități mai mici, dar de cea mai bună calitate.
Deci nu, nu are planuri de automatizare a proceselor. Nu va angaja nici personal, pentru că încrederea maximă este în el, numai așa poate fi responsabil 100% de produsele finale. Prețul pralinelor este puțin mai ridicat, dar știți de ce? Pentru că se folosesc ingrediente calitative.
Când cumperi o cutie de praline Dulcia, poți să fii sigur că vei mânca ciocolată reală. Cătălin folosește la baza pralinelor ciocolată profesională achiziționată din surse de specialitate din străinătate, cacao, unt de cacao, zahăr și emulgator natural, spre deosebire de ciocolata din supermarket care conține un procent foarte mic de ciocolată reală. La fel și cu umpluturile pralinelor, toate sunt făcute manual, de la 0.
Știu că majoritatea oamenilor au instinctul să cumpere mult și ieftin, dar care este costul? Și nu mă refer la prețul oferit. Costul, dragii mei, este sănătatea voastră. Și diferențele nu le veți observa astăzi sau mâine. Ci în ani.
Look, there’s no metaphysics on earth like chocolates.
Fernando Pessoa
Fiindca totul este făcut manual, nu veți găsi aceste praline în supermarketuri, unde se achiziționează sute de produse care stau pe raft cu lunile. Dar le puteți găsi în anumite magazine sau băcănii (prin Palas sigur aveți trecere, le gasiți la Meat Concept Store).
Din păcate mulți oameni nu au educația alimentară și nici financiară. Stați liniștiți, nici eu nu am avut-o. Greșind am învățat. Și deschizând larg ochii. Marketingul are puterea de a influența extrem de mult și uneori este greu să realizăm că dacă am consuma mai multe produse naturale, făcute “de casă”, în primul rând ne susținem sănătatea și în al doilea rând chiar putem face economie. Mai avem de învățat în această direcție, dar suntem pe drumul cel bun. Am văzut schimbări la multe persoane, atât din mediul online cât și “offline”. E de bine :).
Încă un lucru care nu mi-a plăcut niciodată a fost faptul că multe persoane sunt obișnuite să vină și să ceară direct: “Vreau 100 de cutii de praline, până maine, e ok?”. Dar și-a pus cineva problema dacă omul respectiv are timp să pregătească produsele? Dacă nu are altceva deja planficat? Dacă poate? Nu. Oamenii cred că dacă oferă bani, pot primi absolut orice își doresc, oricând își doresc. Well, treaba nu stă chiar așa. Ar trebui să fim conștienți că orice producător local, orice antreprenor care nu are o fabrică pentru procesele sale, toți acești oameni care doresc să ne ofere cele mai sănătoase produse au și ei o familie. Au un program. Au o anumita stare de spirit. Când procesele nu sunt automatizate, în spatele unui produs stă o muncă titanică.
Știi câți pași sunt de făcut pentru o singură cutie de praline?
Primul pas: trebuie să mergi la un producator de cutii, să dai o comandă de 1.000 – 2.000 de cutii (ce, credeai că poți comanda doar 100?) și să îți iei angajamentul moral că vei reusi să vinzi atâtea cutii de praline. Pasul doi: ridici comanda – multe cartoane albe. Urmatorul pas este să le îndoi ca să obții o cutie. Totul bine până aici, dar cutia este albă, simplă. Pasul trei: trebuie să lipesti stickere pe ea, să îi dai un aer comercial. Ah, uitasem, pasul patru: să creezi designul stickerelor și să le scoți la un xerox. Dacă nu te descurci singur cu tool-urile designerilor, ai face bine să apelezi la un specialist. Bun, ai cutiile albe și stickerele. Pasul cinci: acum trebuie să le lipesti pe cutie și să o pregatesti pentru a pune pralinele înăuntru. Pui formele de hartie în care va fi asezată frumos fiecare bomboană și done! O cutie e pregatită. Acum trebuie să mai faci înca vreo 99 pentru comanda de maine și e deja ora amiezei. No pressure! Cam așa stau lucrurile în realitate. Noi, cumpărătorii, știm doar că am dat o sumă de bani și am primit o cutie de praline. Dar niciodată nu ne punem problema de munca din spate, nu apreciem efortul depus. De aceea trebuie să ne schimbăm nițel gândirea.
Mă bucur că l-am cunoscut pe Catalin Moraru. A fost o altă lectie pe care am învățat-o și pe care o aplic mereu de atunci. Cu fiecare om întâlnit, simt că am mai urcat o treaptă pe scara personală. Le aflu poveștile, obstacolele de care s-au lovit, descopăr puterea care i-a ajutat să mearga mai departe și să exceleze în domeniul lor și realizez că și eu pot mai mult. Obstacolele de care mă lovesc eu nu sunt așa mari.
Acești oameni mă inspiră, mă determina să vreau să devin și eu mai bună în ceea ce fac și să nu renunț dacă întâmpin un obstacol ci din contra, să mă înarmez cu voință și ambiție și să trec peste. Că doar știm cu toții vorba aia:
What doesn’t kill you makes you stronger
No Comments