Events

Clubul de Carte din Iași a împlinit 3 ani!

May 25, 2018

Despre Clubul de Carte din Iași v-am povestit de mai multe ori (puteți citi despre întâlnirile noastre aici, aici, aici și aici), dar luna aceasta este una specială – Clubul de Carte a împlinit 3 anișori!

Din păcate o răceală m-a ținut în casă și nu am putut participa pe 24 mai la întâlnirea lunii (regret enorm că nu am putut fi alături de oamenii mei frumoși 🙁 ), dar vreau sa vă spun ce am câștigat în acești 3 ani petrecuți la Clubul de Carte. Am fost prezentă încă de la primele întâlniri, am văzut cum de la 5 oameni am devenit 25, am petrecut și am râs alături de ceilalți membri. Acesta nu este un simplu club de carte, este o familie. Andreia Hrapciuc a reușit să adune un grup de oameni magici a căror hobby este lectura, i-a unit și i-a legat cu un fir invizibil numit prietenie. Toți suntem diferiți, avem profesii și pasiuni diferite, dar le împărtașim unii cu alții și astfel ne completăm. Într-o lume în care totul este superficial, Andreia Hrapciuc a reușit să creeze prietenii adevărate.

Acum să vă povestesc ce am câștigat în acești 3 ani în care am participat la clubul de carte:

  • am ieșit din zona de comfort și am descoperit cărți geniale pe care în mod normal nu le-aș fi ales
  • am descoperit că îmi plac cărțile filozofice
  • am găsit locul în care pot discuta cu ceilalți oameni despre cărțile pe care le citesc – i-am ușurat viața soțului meu :))
  • am cunoscut autori la clubul de carte – ne-au povestit despre cărțile lor, despre cât de ușor sau greu le-a fost să le scrie
  • am legat prietenii frumoase
  • am participat la petreceri super alături de acești oameni
  • unii din ei m-au inspirat cu hobby-urile lor (următorul lucru pe care vreau să îl fac este sa îmi recondiționez bicicleta și să ies cu soțul la plimbare cu bicicletele)
  • am petrecut seri minunate la Clubul de Carte prin diverse locații, savurând ceaiuri aromate și discutând despre cărți
  • am descoperit câteva cafenele faine pe care le frecventez și acum
  • am participat la piese de teatru foarte interesante alături de membrii clubului
  • am avut o mini-vacanță super alături de acești oameni minunați, prima vacanță alături de ei dar sigur nu ultima!

Mai jos puteți vedea câteva poze de la întâlnirea aniversară de pe 24 mai – fotografiile sunt făcute de Daniel Corban și le-am preluat de pe pagina de facebook al clubului.

For more cool stuff follow me on facebook and instagram

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply